O poveste cu parfum de mere coapte…

Soarele trimite razele colorate să picteze frunzele copacilor încă prinse cu putere de ramurile copacilor. Pensula sa magică atinge grațios fiecare fir de iarbă, îi va fi dor de verdele lor copilăresc ce îi zâmbea cu naivitate dimineața la răsărit. Frunzele se fâstâcesc gâdilate de adierea vântului, gelos parcă pe talentul colegului său, soarele.  Aranjate și cochete răspândesc parfumul lor de viață fericită câștigată prin luptă asiduă și perseverentă cu ghimpii descurajării. Erau fericite alături de fructele ce încununau succesul războiului pentru curaj. Chicoteau sub priviri sclipitoare încântate de atenția primită în dar.

Pașii hotărâți ai unei copile cu privirea candidă au întrerupt rumoarea entuziasmată a frunzelor. Privirea concentrată trăda interesul ei doar pentru cosulețul pe care abia aștepta să-l umple cu merele parfumate și roșii ale copacului chibzuit. Mânuțe ”muncite” în nisipul creației se îmtindeau către copacul darnic și mulțumit de roadele lui.

Așezate în coșuleț merele își căutau locul precum călătorii în trenul către destinația mult visată. Erau fericite, de acum puteau trimite mai departe taina lor, un gust autentic de viață și putere. Gândul că acele mânuțe delicate urmau să beneficieze de efectul tainei lor, le umplea de entuziasm sincer și hohote de râs se răspândeau nevăzute în văzduh. În reflectorul unui apus colorat erau rostite, în adierea vântului, cuvinte de rămas bun dintre frunze, copac și mere.

Taina lor poate rămâne vie în fiecare dintre noi și influența ei va umple cu energie și sănătate sufletele noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *