Prințesa și eu…

Încă o poveste pentru fetele mele dragi. De ce cu prințesă? Să zicem că este la modă  😛 … de fapt, am vrut să le îndrept atenția asupra faptului că orice fetiță poate fi prințesă și doar atunci când vrei să te bucuri de lucrurile mărunte din viața ta poți descoperi lecții care să aducă fericirea. Nu ai nevoie de palat, rochii pompoase și de părinți cu vază ci de dorința de a te depăși pe tine însuți oferindu-ți ceea ce este simplu și important – timpul cu cei pe care îi iubești! Am accentuat importanța tatălui pentru că este prezența care definește feminitatea unei fete, așa cum mama conturează bărbăția sau trăsăturile masculine ale băiatului (aici ar fi multe de discutat, dar rămâne pentru o altă poveste 🙂 ).

Mulțumim domnului Toni, care ne-a primit cu drag la Conacul Nicolae Bălcescu, unde ne-am simțit într-adevăr ca într-un mic palat!

Pentru rochia medievală mulțumim, încă o dată, Adelinei!

                                                                     Prințesa și eu

A fost odată o fetiță pe nume Shelomi, fericită în lumea de copil inocent cu grijile în mâna tatălui ei și cu bucuria simplă a vieții care îi mângâia chipul în fiecare zi. Știa foarte bine cum sunt razele iubirii, se deschidea ca o floare să le absoarbă și inima ei învățase cântecul speranței chiar dacă uneori orizontul părea încețoșat. Tatăl ei, în mod special, contribuia la împletirea acestor însușiri deosebite. Întotdeauna lupta cu responsabilitățile vieții de adult pentru a câștiga timp suficient pentru el și fiica lui. Lupta lui nu era ușoară căci în viață fiecare răspundere își cere dreptul cu dobândă dar… el își dezvoltase simțul acesta de a deosebi nevoile esențiale de cele opționale. 

Într-o zi Shelomi a plecat să se plimbe prin împrejurimi singură. Așa a descoperit o casă frumoasă, prin curte se plimba o fetiță mai mare decât ea cu o doamnă. Curioasă s-a ascuns după un copac să le urmărească. În timp ce mușca cu poftă dintr-un colț de pâine, admira cu mult entuziasm rochița deosebită a fetei. 

– Woaaa, ce rochiță frumoasă…oare de ce doamna aceea se plimbă după ea? se întreba Shelomi

Pe neașteptate, fetița în rochia lungă a observat-o și a venit la ea:

 – Cine ești și cum ai ajuns aici? a întrebat-o cu o voce calmă 

 – Aăăăă, eu sunt Shelomi șiiii… am descoperit locul acesta din întâmplare, în timp ce mă plimbam prin pădure și… tu cine ești?

 – Eu sunt Dorothy și ea este doamna Helen, care are grijă de mine?

 – De ce are grijă de tine, nu ai părinți? a întrebat Shelomi uimită

 – Am părinți, dar eu sunt o prințesă, părinții mei sunt ocupați la palat, eu sunt aici în vacanță. Vrei să mergi cu noi să te plimbi? 

 – Da, sigur că da. a răspuns Shelomi încântată.

Dorothy a fost entuziasmată să-i citească fetiței din cartea ei și să se plimbe alături de ea prin curtea frumosului Conac. Au intrat in casă unde doamna Helen le-a servit cu brioșe delicioase, apoi Dorothy i-a cântat lui Shelomi la pian și s-au plimbat prin casă. Shelomi a savurat fiecare detaliu și moment petrecut în acea casă mare, în stilul ei natural și simplu însă plină de satisfacție. Admira prezența lui Dorothy cu sinceritate și încântare.

Timpul a trecut repede, timpul despărțirii a sosit, dar Dorothy impresionată de naturalețea fetiței i-a promis că va veni la ea ziua următoare. Deși părea o fetiță obijnuită, ceva dincolo de trupul micuț cu părul inelușe o îndemna să-i cunoască lumea misterioasă.

A doua zi cele două erau împreună. Dorothy purta pe chipul ei atitudinea unei prințese îmbrăcată cu maniere de palat, pe care le-a părăsit, fără să-și dea seama, la scurt timp după întâlnirea lor. Cu încântare Shelomi a introdus-o în ”palatul” vieții ei, unde tatăl era cel care purta de grijă cu atenție și optimism. Sub crengile înflorite ale unui măr, tatăl le citea, presărând glume inocente pe al căror tobogan râsetele fetelor alunecau cu exuberanță.

Au dansat sub privirea plină de admirație care întărea bucuria în inima fetelor. Au alergat pe dealul verde cu ierburi cântătoare iar tatăl le-a purtat visele în avionul bucuriei. Le-a susținut și încurajat copilăria ce fortifica în ele simțământul siguranței, ca o cetate pe un munte înalt.

Iar leagănul, sub florile plăcut mirositoare, aducea mângâierile razelor de soare mai aproape. Pe o creangă de pom s-au bucurat de conversații profunde venite din izvorul curat al copilăriei. Ea le purta grațioasă și uimită, parcă, de farmecul pătrunzător al trupurilor plăpânde de copile iubite. În acea zi Shelomi i-a arătat cum spală ea hăinuțele păpușii ei și împreună au spalat câteva hăinuțe lăsându-le la uscat în adierea vântului de primăvară.

Înainte de plecare Dorothy a făcut o coroană de flori pe care soarele le-a transformat în pietre prețioase cu razele lui.

I-a dăruit-o cu multă apreciere și afecțiune prietenei ei spunându-i:

– Este cea mai prețioasă coroană pe care o vei purta și care te va păstra mereu autentică, unică și diferită. Tu ești o prințesă adevărată, o prințesă liberă de regulile unui palat rece pe care trebuie să le respecți de dragul imaginii, ești prințesa mereu fericită care strânge lacrimile descurajării și le transformă în flori colorate. Ești prințesa care pășește peste problemele vieții cu mult curaj și care va chema mereu soarele chiar dacă norii sunt prea negri să-l poată vedea. Ești prințesa tatălui tău și ești minunată!

 A fost una din zilele pe care le voi păstra în inima mea ca pe un izvor ce înviorează călătorul din deșertul Sahara. Îți mulțumesc! a spus Dorothy emoționată.

– Și eu îți mulțumesc, au fost două zile minunate petrecute cu tine în care am învățat că timpul poate sta pe loc mergând! a adăugat Shelomi râzând.

Au rămas prietene și de atunci scrisorile au devenit mijlocul prin care fetele au întărit și împărtășit prietenia lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *