Curajul de a fi singură!

Când fetele mele au câte o problemă care le afectează emoțional, încerc să găsesc soluțiile cele mai potrivite. Le explic adevărata problemă prin diverse metode, fie interpretez anumite roluri, fie discutăm direct și fără ocolișuri situația aceea, fie le compun cate un cântec cu versuri la temă, fie inventez povești, fie le desenez (mai abstract, dar pe limba lor). Mă străduiesc să găsesc soluții căci până la urmă aceasta este cea mai bună variantă, așa cum am mai spus, viața are problemele noi avem soluțiile. Așa a venit și această povestioară, pe care fetele au vrut să o interpreteze. Șantajul este des întâlnit de la mic la mare, cei mici învață de la cei mari și apoi îl perpetuează de-a lungul anilor până devine o trăsătură bine înrădăcinată a caracterului uman fără a conștientiza prezența lui, doar ne bucurăm de aparentele avantaje ale uzanței lui.

Acum există povestea lui Sue și a lui Bella, dacă uneori ne pierdem cu firea și ne iese un porumbel pe gură sub formă de șantaj, imediat reacționează cineva: ”E șaantaaj, nu e corect, să ne folosim creierul!”

Spor la citit și la conștientizat de câte ori ne folosim de slăbiciunile celorlalți pentru a obține ce vrem noi, de multe ori în scopuri egoiste!

Curajul de a fi singură!

 Bella și Sue erau prietene foarte bune, se vizitau des pentru a se juca împreună. Bella era mai întotdeauna fetița care știa ce vrea pentru ea dar și pentru ceilalți. Își exprima părerea mai mereu sigură pe ea fără să o intereseze și dorințele prietenei ei, Sue care se supunea în tăcere amară de dragul păcii.

Într-o zi pe când se jucau, Bella a prezentat cu emfază următorul joc:

– Astăzi eu voi fi o domnișoară fotograf în rochiță roz și tu o fetiță jucăușă îmbrăcată în rochița aceasta cu buzunare și ciucurași roșii, da, ne-am înțeles! a răsunat vocea autoritară a lui Bella.

– Mmmm da, e drăguț jocul, dar aș vrea rochita cealaltă albastră… a zis Sue cu vocea timidă.

– Nuuu, o vei purta pe aceasta, altfel nu mă mai joc cu tine și vei rămâne singură! a răspuns hotărât și accentuat Bella.

I-a fost teamă lui Sue să insiste, singurătatea o speria. Gândul că nu va mai avea cu cine să se joace, că va ajunge o fetiță solitară și nebăgată în seamă aducea multe scenarii sumbre în mintea ei. Cu gândurile murmurând a acceptat regulile prietenei sale.

Ascunsă după cortina rolului său, impus de Bella, Sue căuta un răspuns….

Timpul a trecut, Bella a plecat acasă încântată iar Sue a fugit pe deal, era prea încărcată de tristețea eșecului ei, dorea o eliberare.

Cât de mult și-ar fi dorit să lupte până la capăt, dar… frica inunda trupul ei și părcă împingea cuvintele de supunere să fie rostite, teama de a rămâne singură o forța să capituleze în prezența autorității celorlalți. S-a așezat pe băncuță, privea cerul senin, razele soarelui de toamnă târzie gâdila chipul ei dezamăgit iar crengile rămase fără haină se legănau la adierea ușoară a vântului.

Deodată, lângă ea s-a așezat un străin.

– Ziua bună domnișoară!

– Bună ziua, domnule! a răspuns ea cu jumătate de gură, întreruptă din monologul aprins în cugetul sincer de copil.

După clipe de tăcere, vocea străinului a îndrăznit.

– Privirea ta, domnișoară dragă, pare așezată sub o umbră adâncă și rece, de ce iți este teamă să zâmbești?

Sue, uimită de spiritul de observație al străinului a răspuns:

– Mi-e frică să rămân singură, nu pot fi eu însămi, ideile mele par că imi aduc singurătatea și prefer să le păstrez încuiate în mine…și…renunț…

I-a povestit cele întâmplate cu prietena ei trăind din nou aceleași emoții dar acum se simțea liberă să le exteriorizeze.

– Înțeleg, ai dreptate, e greu să lupți contra curentului, e greu să fii diferit…însă doar cei deosebiți înțeleg plăcerea valului care te poartă deasupra, ceilalți se risipesc în spume la mal și în scurt timp dispar.

– Cum te cheamă?

– Sue, mă numesc și pe dumneavoastră?

– Eu sunt Adrien, îmi pare bine să te cunosc! Uite, privește la bradul acela, e verde, e frumos, e răsfățat de raze și vânt, dar e singur….. și-a îngălbenit el frunzele, s-a uscat de singurătate?

– Nu, a răspuns timid fetița.

– Ce crezi, dacă îl smulg de acolo și îl duc într-o pădure cu brazi, va fi mai verde sau mai fericit? a întrebat-o calm bărbatul.

– Nu, îi veți rupe rădăcinile domnule și se va usca…

– Mda, foarte adevărat… cam așa faci tu dragă domnișorică, îți rupi rădăcinile să fugi în ”pădurea de brazi” să nu fii singură, renunți la ceea ce ești tu cu adevărat, așa… ajungi tristă și neîmplinită. Poate prietena ta nu își dă seama că te rănește sau poate da, dar tu ești singura care poate lua atitudine. Bradul este fericit, este împlinit, în singurătate a învățat să-și întărească rădăcinile, de acum el este pregătit să reziste frigului și vântului iernii ce urmează. Știe ca va veni și primăvara, toți pomii din jurul lui vor înflori iar el se va bucura de fiecare boboc și frunză verde crud.

– E timpul să mă retrag, dar nu uita de brădulețul acesta și de puterea lui de a rămâne verde chiar dacă e singurul printre toți pomii aceștia uscați!

– Mulțumesc foarte mult, domnule Adrien!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

După câteva zile fetele au ajuns iar împreună la joacă.

Încercau să echilibreze viața și timpul…

–  Hai să ne jucăm cu păpușile a propus Bella. Tu iei păpușa blondă, eu o iau pe cea brunetă!

La auzul acestor directive Sue a tresărit, ce să facă?! Rochița ei preferată este cea albastră cu guleraș iar păpușa brunetă este cadoul cel mai îndrăgit de la mama ei….  Cum să-i spună lui Bella părerea ei?! A ezitat câteva clipe, timp în care și-a amintit atingerea fermă a bradului din acea zi însorită.

– Bella, pentru jocul acesta prefer să port rochia albastră iar păpușa brunetă a fost a mamei mele când era mică, acum este a mea, este importantă pentru mine și vreau să rămână cu mine la acest joc! a răspuns micuța Sue sigură pe ceea ce spunea.

– Nuuuu, eu vreau păpușa brunetă sau nu mă mai joc cu tine! a ripostat Bella.

Teama singurătății a cuprins micul trup dar… ”mai bine pe val contra lui decât spumă risipită la mal” își spunea ea în gând și ….

– Cum vrei tu, Bella, dar eu voi purta rochița albastră și mă voi juca cu păpușa brunetă chiar dacă voi rămâne singură! Tu poți alege pentru tine dar nu și pentru mine!

A răsuflat ușurată dar bucuroasă că a reușit să-și susțină alegerea până la capăt. Și-a luat rochița și cu bucurie s-a jucat singură. Știa că aceste momente o vor întări și o vor ajuta să-și dea seama ce vrea cu adevărat.


Oare Bella a învățat lecția? A învățat ea să-i respecte pe cei din jurul ei?

Tu să-mi zici, uneori putem fi Bella, alteori Sue….

2 comments on “Curajul de a fi singură!

  1. Ce captivanta poveste, am citit-o cu mare placere si imaginile m-au incantat ! Merita sa pui toate aceste povestiri intr-o carte de povesti !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *