Copilul adult…

În urmă cu o săptămână am avut parte de o provocare frumoasă, o ședință foto cu un băiat… cum eu lucrez mai mult cu fete, orice prezență masculină în fața camerei foto este un prilej emoționant. Dar zic eu, m-am descurcat foarte bine iar Abel excelent. Mesajul din spatele acestor fotografii este Copilul din inima fiecărui bărbat și bărbatul din inima fiecărui copil. Când suntem mici, ne dorim să fim adulți, liberi să facem ceea ce ne dorim și când vrem. Timpul trece, devenim adulți și copilul din noi vorbește încet sau tare în speranța că vom înțelege mesajul. Imaginile sunt simbolice, fiecare are povestea ei și totuși toate au aceeași idee care urmărește ființa umană ani întregi- Copilul adult.

Abel a interpretat fiecare rol sigur pe el și cu răbdare, au fost momente reci căci soarele cu greu făcea față, amuzante, serioase, copilărești – a fost frumos.

Vă las în compania imaginilor și a poveștii!

Copilul adult

Mă grăbesc pe acest peron învechit al vieții mele și caut să aflu care este trenul ce mi se potrivește. M-am documentat ani întregi și încă mă informez în pripă căci nu știu când trenul va veni. Îl aștept de mult pe cel corespunzător așteptărilor mele. Zăpada rămasă reflectă razele soarelui în micuța gară îmbrăcată în aceleași haine ponosite de ani, însă strălucirea lor evidențiază cu ostentație fiecare colțișor umbrit până atunci în singurătate.

Mă alătur speranței din inima mea cu mintea încărcată de planuri și gândurile îmi sunt entuziasmate, agitate de fervoarea pentru acest început nurliu ce pare că îmi va intersecta cărarea.

Enigmele și întrebările din mintea mea se plimbă deghizate în imagini grațioase unde locomotiva vieții mele trage după ea cu pasiune entuziastă vagoanele încărcate. E timpul…

Îl privesc, îl admir… e trenul meu. Oprește în gara vieții mele cu hotărâre și precizie…

Privesc prin ferestrele aburite de incertitudinea ce va urma și caut cu ochii minții mele dornici să-și găsească locul rezervat mie…


Mă plimb pe cărările cu iarbă adormită și obosită de umbletul buimac al vieții. Aș putea să-mi cufund pașii în acțiunea ei lesnicioasă firii mele, să-mi umplu sufletul cu tainele triste ale pământului înghețat lăsându-l să moară odată cu soarele în apus… Și totuși – Nu! Mă așez față în față cu mine iau razele soarelui și în lumina lor pictez viața mea.


Copilărie cu norii tăi pufoși, încărcați cu vivacitate, putere, voință, curaj, statornicie, mă învârt în jurul tău fericit că te-am găsit. Îmi întind ramurile secătuite spre seva fermecătoare a inocenței tale ce făgăduiește povești și dezvăluiri de taine ascunse sub preșurile colorate de candoarea ta.


Privesc cu chietudine adâncă viața într-o lumină optimistă, indelebilă din sufletul meu, adânc impresionat de fiecare cotitură care a transformat adultul de azi ajuns la „maturitatea copilăriei”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *