Capra cu trei (doi) iezi…

Totul a început în urmă cu două luni cand am vizitat Bojdeuca lui Creangă la Iași. Ghidul ne prezenta camera lui Ion Creangă și chiar s-a adresat lui Dorothy – „Uite, aici a scris Ion Creangă Capra cu trei iezi… uite aici s-a ascuns iedul cel mic…” – Dorothy zâmbea, privea fără să zică nici că știe nici că nu știe. Am plecat de acolo și au început întrebările ” Cum este povestea, de ce s-a ascuns iedul cel mic?” I-am zis că i-o voi povesti într-o zi…  M-am gândit la povestire, am citit-o de multe ori, am analizat-o, rezultatul îl veți vedea mai jos. Nu este perfectă, când lucram la fotografii îmi ziceam, uite aici mergea așa sau invers și…. dar cel mai important pentru mine a fost ca fetele să primească un mesaj optimist, să nu fie speriate, să învețe analiza critică și să se întrebe de ce așa și nu altfel. Eu cred că mi-am atins scopul începând cu această povestire și nu va fi singura, deja pregătesc recuzita pentru Scufița roșie. Ele nu au știut povestea la momentul fotografierii, a fost un necunoscut și nici nu am povestit atunci partea povestitorului, doar acțiunea. Trebuie să menționez că nu este varianta originală a lui Creangă, ci o adaptare potrivită pentru noi, pentru valorile pe care le doresc în viața lor. Eu și frații mei, când eram copii, am avut o experiență asemănătoare iezilor, ceea ce ne-a salvat au fost spiritul fratelui cel mare care a analizat tonul vocii suficient de mult și simplul dar nu banalul fapt că, a gândit foarte bine înainte de a alege să nu deschidă ușa.

De ce Creangă a ales acest stil negativ și crud, aș putea spune, de a-i învăța pe copiii vremii sale responsabilitatea, nu știu. Eu aleg alt mod de a-i învăța, chiar dacă sunt supuși și altui stil extern mediului familial, însă principiul meu, unul dintre ele, este că ceea ce învață acasă într-o manieră potrivită pentru ei, mai ales prin joacă, va avea un impact major în viața lor, poate chiar decisiv.

Așa că …. să-i dăm drumul, acum veți citi (aștept să vină un microfon pentru înregistrarea audio, care va încânta mai mult pe copii) și privi imaginile, la noi au fost doi iezi, la frații Grimm vreo șapte, la Creangă trei.  Sper să vă bucure și să mai alunge din fricile pe care copii le-au adunat în sufletul lor sau mai bine zis, să-i ajute să treacă mai cu avânt peste ele.

 Capra cu trei iezi

 

A fost odată o capră care avea trei iezi cucuieți. Văduvă dar curajoasă, cu drag se îngrijea de căsuța ei. Cum ieșeai din pădure, mergeai cu avânt pe o cărăruie care ducea direct la căsuța cu glasuri zglobii ce umpleau valea cu voioșie. 

Fie că ziua era senină sau mohorâtă mama Capră tricota pe prispa casei, bucurându-se de jovialitatea și curiozitatea iezilor ei scumpi. Îi plăcea să fie pregătită pentru orice anotimp, oricând. 

Într-o zi Capra chemă iezii de pe-afară să le zică: – Dragii mamei copilași, eu mă duc în pădure să mai aduc ceva de mâncare. Voi încuiați ușa și să nu cumva să deschideți până nu veți auzi glasul meu. Când voi veni, am să vă cânt așa: -Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Că mama v-aduce vouă, frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare, mălăieși încălcăieș, smoc de flori pe subsuori! –

–  Ați auzit dragii mamei? Am încredere în voi! zise capra

– Nici o teamă mămucă, vom fi atenți și cu multă grijă! au zis iezișorii cei mari

– Mergi sănătoasă și să te întorci cu bine! zise cel mic, puțin cam întristat

Mama Capră a plecat iute cu gând să rezolve cât mai repede. 

Imediat iezișorii au tras zăvorul întorcându-se la joaca lor. 

Cum bine spune vorba : ”Uneori și pereții au urechi!”, iată că în dosul casei cumătrul Caprei, lupul, asculta atent și aștepta momentul potrivit să prindă iezișorii. 

Imediat ce Capra a plecat, el hop la ușă: ”Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Că mama v-aduce vouă, frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare, mălăieși încălcăieș, smoc de flori pe subsuori!

– Hai, deschideți degrabă, dragii mamei! zise lupul cu vocea-i cam joasă.

–  Cel mic, cu dorul încă aprins, a tresărit, crezând că-i mama, dar cei mari știau glasul, căci de mici le cânta cu drag până și dojana. 

–  Nu-i vocea mamei, că-i prea groasă! zise cel mare 

Auzind lupul așa, a plecat îndată să-și pregătească vocea cât mai asemănătoare cu a Caprei.

S-a întors grabnic cu speranță și poftă mai mare.

– ”Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Că mama v-aduce vouă, frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare, mălăieși încălcăieș, smoc de flori pe subsuori!”

– Dragii mamei deschideți în grabă mare! a zis lupul aproape nerăbdător.

De astă dată, toți ascultau cu atenție la ușă și gândeau ce-i bine să facă. Au fugit la fereastră și tare s-au mai speriat dar ușa nu au descuiat.

     

Nici de astă dată cumătrul lup nu a avut izbândă căci rațiunea a fost mai tare decât dorul. A plecat bosumflat cu gând că va veni și ziua mult dorită când șiretenia va trimfa. Cum ”ziua bună se cunoaște de dimineață” și adultul se cunoaște de mic copil, înveți să gândești știi să trăiești!

Nu a trecut mult și glasul Caprei se auzea de pe drum: ”Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Că mama v-aduce vouă, frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare, mălăieși încălcăieș, smoc de flori pe subsuori! ” 

–  Deschideți scumpii mei, mama s-a întors! 

Țuști la fereastră fețele vesele să zărească chipul care rostea cu blândețe cântecul salvării lor. 

Iute au deschis și în brațele mamei au sărit eliberați de teama din sufletul lor. 

Au povestit mamei cele întâmplate și mare i-a fost uimirea.

– Oh, mamucă, după ce ai plecat un glas gros a rostit cântecul tău care ne îndemna să deschidem și noi nu am deschis. A venit a doua oară, cu glas mai subțire. Ne-am dus la fereastră și…. oh, mămucă, era chiar cumătrul lup, prietenul dumitale, ne-am speriat și ușa nu am descuiat!

 – Ahaaa, el, care s-a jurat pe părul său că nu îmi sperie copilașii niciodată! Mă vede că-s văduvă și vrea să-și bată joc de casa mea! mama Capră era tare supărată.

A doua zi a plecat în pădure să-l caute. 

– Bună vreme cumătro! Da’ce vânt te-a abătut pe aici? a zis lupul uimit.

– Bună să-ți fie inima inima și sinceră, cumătre! Ia-ca am auzit că ai trecut pe la casa mea, de foame cred…

– Hmmm….. euuuu…. aaaaa, da, să fi schimbat și noi ceva vorbe ca-ntre prieteni, știi tu…

– Da, da știu, că doar nu vroiai să faci rău iezilor mei, ai promis, pe părul tău! a răspuns Capra deranjată de gestul lui îndrăzneț.

 – Ia, aici, puțină pâine să-ți mai treacă de pofte! De iezii mei să nu te atingi, căci  capră sunt când îți vorbesc și ca o leoaică când te atingi de copilașii mei! zise capra supărată dar hotărâtă.

 – Daaa, cumătră, știu…. privirea Caprei îi aduse câțiva fiori care l-au făcut să uite de pofta pentru iezișori. Gogălț, gogâlț înfuleca din pâinea proaspătă și caldă încercând să evite furia din privire a Caprei.

Seara se lăsa, iezișorii pe lângă mama se plimbau și ascultau cu drag povețile ei. 

Întâmplările din ziua precedentă au rămas în mintea lor ca un ecou care le amintea să gândească înainte fiecare faptă.

– Eeei, dragii mamei iezișori, tare mândră sunt de voi! Nu uitați, din fapte bune învățați și din greșeli vă perfecționați!

Și ca să închei în atmosfera poveștilor, pot spune și eu: Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus poveste-așa!

 

 

P.S La final Dorothy m-a întrebat: – ”În povestea lui Creangă ce-au făcut iezii?”

–  Tu ce crezi? am zis eu

–  Au deschis, a zis ea.

–  Da, așa a vrut Ion Creangă.

–  De asta s-a ascuns iedul cel mic! zice ea

–  Mda, fiecare alege ce să facă, tu ce ai ales? am zis eu

–  Să nu deschid!

 

 

 

 

2 comments on “Capra cu trei (doi) iezi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *